Accident mortal în Roman. Femeie însărcinată, soțul ei, fetița lor de 9 ani şi un nepot de 11 ani. Se întorceau de la racla Sfintei Cuvioase Parascheva

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Săbăoani.

UPDATE Se pare că în accidentul din dimineața de 13 octombrie, victimele au fost o femeie însărcinată, soțul acesteia, fetița lor în vârstă de doar 9 ani și un nepot de 11 ani. Cei 4 se întorceau de la pelerinajul la Sfânta Parascheva.

Din nefericire, au murit pe loc în impactul extrem de dur, șoferul de 35 de ani, soţia sa gravidă, fetița şi nepotul lor.

Singurul care a supraviețuit impactului violent dintre cele două autovehicule este băiatul de 14 ani al cuplului.

ȘTIRE INIȚIALĂ Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un autoturism se deplasa pe Drumul Județean 208, dinspre Mircești, ajuns în intersecția cu DN2-E85, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 56 de ani, din județul Prahova, în condiții ce vor fi stabilite în cursul anchetei.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul a 4 persoane din Roznov, din autoturismul în cauză și rănirea unui copil de 14 ani. Din nefericire, doi copii de 9 şi 11 ani, dar şi doi adulţi de 31 şi 35 de ani au decedat.

Polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*