Anca Pandrea Este Conectată La Tuburile De Oxigen, În Spital. Ce Diagnostic I-Au Pus Medicii

Anca Pandrea este internată în spital, conectată la tuburile de oxigen. Iată din ce motiv și ce i s-a întâmplat îndrăgitei actrițe, deși în ultima perioadă a tot avut grijă de ea.

Anca Pandrea este conectată la tuburile de oxigen, în spital. Ce i s-a întâmplat îndrăgitei actrițe

Anca Pandrea, în vârstă de 78 de ani, este în aceste zile internată în Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din București.

Nu poate să respire singură, așa că medicii au conectat-o la tuburile de oxigen și o țin sub supraveghere.

„Mi-a fost foarte rău. Încă sunt în spital, nu știu când voi fi externată. Am COVID”, a mărturisit actrița Anca Pandrea pentru Playtech.

Deși a tot avut grijă de ea în ultima vreme, s-a ferit și a luat contact cu puține persoane, actrița a făcut COVID-19. Din nou. Și la finalul anului trecut, ea a avut același virus.

„Sunt conectată la tuburile de oxigen pentru că nu pot respira aşa cum trebuie. Voi sta câteva zile aici şi apoi mă voi întoarce acasă. Nu ştiu de unde am luat din nou virusul, pentru că nu prea ies afară din casă şi merg numai cu maşina prietenilor sau cu taxiul.

Trebuie să mai îmi fac nişte analize atunci când voi ieşi de aici, unde sunt nişte oameni minunaţi, cărora le mulţumesc”, a mărturisit, în exclusivitate pentru Click!, Anca Pandrea.

Ce a păstrat Anca Pandrea după moartea lui Iurie Darie

Chiar și în spital, Anca Pandrea poartă după ea poza fostului ei soț, Iurie Darie, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români. Moartea lui a îndurerat-o foarte mult, după 26 de ani petrecuți împreună.

Cei doi s-au cunoscut la teatru și, timp de 13 ani, n-a existat decât o prietenie. Iurie Darie i-a schimbat viața abia când ea a împlinit 40 de ani.

„Iubirea vine când vrea Dumnezeu, iar când la 40 de ani l-am întâlnit pe Iura ca iubit și ca tot, n-a mai existat niciun semn de întrebare pentru mine, a fost definitiv.

Noi eram colegi la teatru de când aveam eu 27 de ani, dar n-aveam nicio treabă de genul acesta”, a spus Anca Pandrea, conform Impact.

Într-o zi de 9 noiembrie 2012, viața ei s-a schimbat radical, pentru că atunci actorul s-a stins, chiar în brațele Ancăi Pandrea.

În toți acești ani și încă de atunci, Anca Pandrea a decis să păstreze lucruri care îi aduc aminte de Iurie Darie. Multe dintre lucrurile pe care el le-a purtat, Anca Pandrea le-a păstrat, dar a și dat de pomană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *