A 13-a pensie 2022 – Cine va beneficia de ea

Unul din punctele fierbinți din negocierile duse de PSD și PNL, pentru un nou guvern, sunt măsurile sociale. Printre acestea, urgente în opinia PSD, sunt pensiile și creșterea acestora cât mai repede cu putință. O altă măsură ce va viza o anume parte a pensionarilor, ar fi o sumă de bani în plus, denumită de PSD-iști a 13-a pensie.

Anunțul l-a făcut fostul ministru social-democrat al Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi.

PSD impune a 13-a pensie de la 1 ianuarie ca măsură urgentă

Până prin anii 2000 salariații de la stat primeau așa-zisul al 13-lea salariu, banii fiind dați la final de an, în funcție de anumite criterii. Astăzi nu se mai acordă acest bonus, în schimb PSD propune ca măsură socială pentru o anume categorie de pensionari a 13-a pensie. Explicațiile pe marginea acestei măsuri sociale le dădea fostul ministru social-democrat al Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi la „Sinteza Zilei”.

În intervenția sa social-democratul Budăi a vorbit de categoria de pensionari care va beneficia de a 13-a pensie, începând cu 1 ianuarie 2022, fiind vorba de pensionarii cu pensii mai mici de 1.600 de lei.

De la 1 ianuarie la banii primiți din partea statului, se vor mai adăuga încă 10% (a 13-a pensie), asta însemnând încă 1.200 de lei, deci un total de 2.800 de lei pentru această categorie de pensionari, dar numai o singură dată pe an, exact ca și în cazul salariului de acum câțiva ani.

„Acest 10% se aplică doar la pensiile pe contribuție, nu vorbim de acele indemnizații speciale”, a precizat deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, la Sinteza Zilei.

Marius Budăi anunță măsurile sociale și creșterile salariale negociate la sânge

În aceste zile PSD a mai discutat, la masa negocierilor, și despre alte măsuri sociale, cum ar fi creșterea salariului minim brut, dar același Bulăi spune că va trebui îndeplinită o anumită condiție.

„Salariul minim va crește. Am introdus o noutate aici. Am spus că acest salariu minim nu poate fi plătit mai mult de o perioadă de 24 de luni. În acele 24 de luni, prin multe alte măsuri, noi am lucrat și la măsuri de încurajare a ocupării, dar încurajare a ocupării prin calificare și recalificare.

Dacă noi, staul, te sprijinim pe tine întreprinzător să îți califici și recalifici personalul, considerăm că este obligatoriu ca după 24 de luni după ce ai primit acest sprijin și ți-ai recalificat personalul, să nu-l mai plătești, din moment ce a devenit calificat, cu salariul minim pe economie.”, a mai declarat Marius Budăi la Antena 3.

Sursa: playtech.ro

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *