Începe Postul Crăciunului 2022. Tradiții și obiceiuri care se respectă în Postul Nașterii Domnului 2022

Postul Crăciunului 2022 începe la jumătatea lunii noiembrie. Iată pe ce dată se intră în Postul Nașterii Domnului, dar și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această perioadă.

Postul Crăciunului 2022 este unul dintre cele 4 posturi importante de peste an.

La fel cum se întâmplă în fiecare an, Postul Crăciunului 2022 începe la jumătatea lunii noiembrie. Iată care este data exactă, dar și ce trebuie să știe toți credincioșii care vor să postească în următoarea perioadă.

Postul Crăciunului 2022 începe pe 15 noiembrie

Postul Crăciunului 2022 este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Acesta este postul pe care credincioșii îl țin înainte de Nașterea Domnului.

În anul 2022, Postul Crăciunului începe într-o zi de marți, pe 15 noiembrie 2022. Astfel, în seara de 14 noiembrie se lasă sec pentru Postul Nașterii Domnului. În cazul în care lăsatul secului ar fi picat miercurea sau vinerea, atunci s-ar fi lăsat sec pentru Postul Crăciunului cu o zi înainte.

Postul Crăciunului 2022 începe pe 15 noiembrie și se termină pe 24 decembrie. Are o durată de 6 săptămâni, echivalentul a 40 de zile de post.

Postul Nașterii Domnului le amintește credincioșilor de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Așteptând să primească cuvintele lui Dumnezeu, scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii, acesta a postit.

Postul Crăciunului 2022. Alimentele care sunt interzise în Postul Nașterii Domnului

Postul Crăciunului 2022 este unul dintre cele mai permisive de peste an, având în vedere că sunt mai multe zile în care se face dezlegare la pește, ulei și vin. Mai exact, în Postul Nașterii Domnului este dezlegare la untdelemn și vin marțea și joia, iar în fiecare sâmbătă și duminică, începând cu data de 21 noiembrie și până pe 20 decembrie, credincioșii au dezlegare la pește

În perioada de post, credincioșii nu au voie să mănânce alimente de dulce, astfel că sunt interzise toate produsele de origine animală. În Postul Crăciunului 2022 nu se mănâncă ouă, carne, lapte, unt sau brânză. Este o perioadă în care sunt permise legumele, fructele, astfel că dieta zilnică ar trebui să le conțină din plin. Sunt o mulțime de rețete de post care au la bază legume, astfel că cei care vor să țină tot Postul Crăciunului 2022 au mai multe variante din care să aleagă.

Postul Crăciunului 2022. Ce tradiții și obiceiuri se respectă în Postul Nașterii Domnului?

În Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului, așa cum mai este cunoscut în popor, se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Se spune că fetele care nu sunt măritate trebuie să bată pernele în fiecare zi. În acest fel își pot afla ursitul și se pot căsători mai repede.

La intrarea în Postul Crăciunului, imediat după ce se lasă sec, toate oalele din casă ar trebui puse cu gura în jos. Se crede că cei care vor face acest lucru vor fi protejați de boală și de rele.

Înainte de a intra în Postul Crăciunului 2022 se crede că este bine ca gospodinele să spele cu grijă și cu simț de răspundere toate oalele și vasele. Așa se pot asigura că au îndepărtat orice urmă de grăsime și că pot folosi vasele pentru mâncarea de post.

Se spune că după Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului ar trebui strânse toate oasele și resturile de mâncare de pe masă. A doua zi, acestea se aruncă spre răsărit și se rostesc următoarele cuvinte: „Pasările cerului! Eu vă dau vouă hrana din masa mea, cu care să fiți îndestulate si de la holdele mele oprite”. Acest obicei este păstrat în special la sate de către românii care vor să își protejeze ogoarele de păsări.

În Postul Crăciunului 2022 nu se mănâncă alimente de dulce, nu se spun vorbe urâte și sunt interzise certurile. Este o perioadă de post alimentar și spiritual, astfel că timp de 40 de zile, credincioșii trebuie să își curețe trupul și sufletul, astfel încât să întâmpine cu inima deschisă sărbătoarea Nașterii Domnului.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri

### Theo Rose, despre viața de mamă: „Cel mai frumos lucru este timpul petrecut cu Sasha” Theo Rose și partenerul său, Anghel Damian, trăiesc o perioadă plină de emoții și bucurie de când au devenit părinți. În vara anului 2023, cei doi l-au întâmpinat pe fiul lor, Sasha Ioan, iar viața lor s-a schimbat complet. ### Primele cuvinte și momente speciale Artista a dezvăluit că băiețelul lor a început să vorbească, dar nu și-au dat seama dacă primul cuvânt a fost „mama” sau „tata”. **„A zis ceva combinat și ne-am dat seama că nu vom ști niciodată care a fost primul cuvânt. Dar e minunat! E foarte vorbăreț și plin de energie”**, a declarat Theo Rose. Serile petrecute în familie au devenit cele mai prețioase momente pentru artistă, care încearcă să fie alături de Sasha în fiecare etapă a dezvoltării sale. ### Planuri de familie: „Ne dorim trei copii” Theo Rose și Anghel Damian visează la o familie numeroasă. **„Mă văd cu trei copii, dar, până la urmă, ce va fi, va fi. Eu sunt hotărâtă să merg mai departe!”**, a spus artista. ### Sacrificii pentru a fi aproape de Sasha Fiind mamă, Theo Rose a luat decizia de a refuza unele proiecte pentru a petrece mai mult timp cu fiul ei. **„Am făcut niște compromisuri, dar nu regret. Nu-mi place să fiu departe de Sasha, mă doare sufletul. Încercăm să fim acolo pentru el cât de mult putem”**, a mărturisit artista. Și Anghel Damian este extrem de implicat în creșterea copilului, iar cei doi se asigură mereu că unul dintre ei este prezent în viața micuțului. ### Bunicii, un sprijin important Familia joacă un rol esențial în viața lui Sasha. Părinții lui Theo Rose sunt extrem de dedicați, iar mama lui Anghel Damian călătorește regulat din Paris pentru a petrece timp cu nepotul său. **„Este cea mai frumoasă descoperire să-mi văd părinții în rol de bunici. Un copil aduce multă bucurie și energie într-o familie”**, a spus Theo Rose. Artista se bucură de fiecare moment alături de Sasha și își dorește să fie prezentă în fiecare etapă a copilăriei sale.