Enel şi-a anunţat oficial plecarea din România. Grupul italian va părăsi ţara noastră anul viitor

Grupul italian Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day, de la Milano. De altfel, raportul prezentat de directorul general al companiei, Francesco Starace, este intitulat sugestiv “Exit from Romania”.

Enel pleacă şi din Peru şi Argentina
Enel a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Peru şi Argentina – va fi realizată până la finalul lui 2023.

Strategia de eficientizare a Enel, prezentată la conferinţa de la Milano:

activitățile din Europa se vor concentra în jurul Italiei și Spaniei, cu vânzarea activelor din România;
în America Latină, Grupul se așteaptă să se retragă din Peru și Argentina;
unele zone geografice, cum ar fi Australia și Grecia, se așteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship;
se preconizează că se va cristaliza valoarea portofoliului de gaze din Spania;
se așteaptă ca activele din Ceara (Brazilia) să fie vândute pentru a se concentra mai mult pe rețelele de distribuție din mega-orașe (Rio și Sao Paulo);
se va cristaliza, de asemenea, valoarea altor active regenerabile minore care nu sunt legate de baze de clienți importante în aval.
Luna trecută, presa din Grecia scria că activele din România ale Enel ar urma să fie preluate de grupul energetic grec PPC (Power Public Corporation), scrie economica.net. Un avantaj ar fi faptul că Georgios Stassis, actualul CEO al companiei elene, a condus anterior operațiunile Enel din România.

Potrivit publicației Profit.ro, grecii ar dori să ofere 1,3 miliarde de euro pe 70% din acțiunile companiei-mamă, Enel România. Aproximativ 300-400 de milioane de euro ar urma să fie plătiţi în numerar, iar restul ar urma să fie acoperit din împrumuturi, conform unui raport din media elenă.

Enel a mai intenţionat să-şi vândă operaţiunile din România şi în 2019, înainte de pandemia de coronavirus potrivit FANATIK.RO
Sursa: FANATIK.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*