Sărbătoarea Sfântului Andrei este una plină de semnificație, fiind momentul din an în care se respectă cele mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții. Iată ce trebuie să faci în ajun de Sfântul Andrei 2022, pe 29 noiembrie.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este una foarte importantă pentru români.
În fiecare an, pe data de 30 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, cel cunoscut drept ocrotitorul României. Iată ce tradiții, obiceiuri și superstiții se respectă pe 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei.
Ce trebuie să faci pe 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei?
Pe lângă tradițiile, obiceiurile și superstițiile care se respectă pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, există o serie de obiceiuri de care românii țin cont și în ajunul acestei sărbători, mai exact pe 29 noiembrie.Se crede că această noapte este una magică, motiv pentru care se respectă tot felul de ritualuri și obiceiuri care să asigure protecție împotriva forțelor răului.
Se spune că pe 29 noiembrie 2022, în ajun de Sfântul Andrei, ușile și ferestrele caselor ar trebui unse cu usturoi. Tradiția spune că usturoiul protejează locuința și pe toți cei din ea de duhurile rele. Tot în ajun de Sfântul Andrei, românii ar trebui să aibă în buzunar un cățel de usturoi, mai ales dacă ies din casă în această noapte și vor să fie protejați de rele.
Pentru a fi feriți de boli întregul an, tradiția spune că în ajun de Sfântul Andrei, românii ar trebui să se ungă cu usturoi la încheieturi.
Pe 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei, există obiceiul ca toate paharele din casă să fie întoarse cu gura în jos. Se crede că, în acest fel, strigoii vor fi alungați, iar spiritele rele vor ocoli locuința celor care fac acest lucru. În această noapte se ascund și toate obiectele tăioase. Acestea trebuie legate cu sfoară și ascunse pentru a nu putea fi găsite de forțele rele în ziua de Sfântul Andrei.
În ajun de Sfântul Andrei 2022, fetele nemăritate își pot afla ursitul
Pentru că noaptea de 29 noiembrie este considerată drept una magică, se spune că ritualurile de dragoste se îndeplinesc în ajun de Sfântul Andrei. Astfel, fetele nemăritate și care își doresc să își afle ursitul ar trebui să își pună sub pernă 41 de boabe de grâu. Dacă în vis va apărea un bărbat care va dori să ia aceste boabe, atunci se spune că el va fi viitorul soț. Dacă fetele nemăritate nu visează că cineva vine să ia boabele de grâu, atunci sub slabe șanse să se căsătorească în anul ce vine.
Pe 29 noiembrie, există tradiția ca fetele care nu sunt căsătorite să coacă o turtă în care să pună foarte multă sare. Turta se mănâncă înainte de culcare. Dacă fetele visează că cineva vine să le aducă o cană cu apă, atunci înseamnă că acela le este sortitul.
Tot pentru a-și afla ursitul, fetele își pun busuioc sub pernă în ajun de Sfântul Andrei, sperând că bărbatul care le va deveni soț va apărea în visul lor.
Când se pune grâul la încolțit de Sfântul Andrei 2022?
Una dintre cele mai cunoscute tradiții care se respectă de Sfântul Andrei este cea legată de grâul care se pune la încolțit. Cei care vor să respecte tradiția întocmai trebuie să știe că grâul se pune la încolțit în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, la miezul nopții. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor pun grâul la încolțit pe 30 noiembrie, în ziua de Sfântul Andrei. Grâul semănat de Sfântul Andrei se păstrează într-un loc luminos și se udă în mod constant. El va descrie cum va fi anul următor pentru cei care îl seamănă. Astfel, dacă de Anul Nou grâul va fi bogat, atunci se anunță un an foarte bun. Dacă grâul nu va crește până în noaptea de Revelion, atunci se anunță un an ceva mai dificil.