Alex E În Comă De 6 Luni, În Spania, După Ce A Fost Bătut Cu Bestialitate De 20 De Persoane. Familia Tânărului Se Roagă Pentru O Minune. Acum S-A Aflat Ce S-A Intamplat Cu Alex

Alex, un tânăr român de 23 de ani, este în comă de șase luni, după ce a fost bătut cu bestialitate de 20 de oameni.

Familia se roagă pentru o minune, iar oamenii legii i-au identificat pe cei implicați în atac. Vinovații sunt cercetați pentru tentativă de omor.

Alexandru, un tânăr român de 23 de ani, este în comă de șase luni, în Spania, după ce a fost bătut cu bestialitate de 20 de oameni. Familia lui trăiește o adevărată dramă și se roagă la o minune.

Alex e în comă de 6 luni, după ce a fost bătut de 20 de oameni

„Era trei dimineața. Luasem cina, mai stătusem în restaurant și mă îndreptam spre casă. În timp ce eram în parcare, a venit tipul care era cu Alexandru în acea noapte și mi-a spus că prietenul lui este pe moarte. M-am apropiat și am văzut că era inconștient, nu reacționează. La 112, medicul mi-a dat indicații cu privire la ce trebuie să fac, până când, în scurt timp, au ajuns ambulanța, Ertzaintza (Poliția din Țara Bascilor) și poliția municipală. În zilele următoare m-au chemat să depun mărturie și am văzut la televizor amploarea celor întâmplate”, a povestit Jon Zugazua, bărbatul care l-a ajutat pe Alex.

Se pare că Alexandru a fost bătut cu bestialitate de 20 de oameni îl luna iulie a anului trecut, iar de atunci se zbate între viață și moarte. Tânărul a fost atacat într-un parc din Amorebieta. Adolescenții au filmat întreaga scenă de cruzime. După ce l-au bătut până l-au lăsat la pământ, aceștia l-au jefuit. Jon Zugazua, un localnic, l-a găsit pe Alex și a apelat de urgență la intervenția medicilor.

Familia tânărului se roagă pentru o minune
Familia lui Alexandru trăiește clipe de coșmar. Zilnic, părinții tânărului se roagă pentru o minune, iar nimeni nu le spune dacă fiul lor se va mai trezi vreodată din comă. Aceștia trăiesc cu speranța în suflet și îi sunt alături până la capăt.

Oamenii legii se ocupă de cercetarea cazului, iar ancheta se apropie de final. Presupușii agresori vor fi judecați pentru tentativă de omor, dar acuzația depinde de starea de sănătate a tânărului atacat.

După atac, peste 20 de persoane au fost identifiate ca fiind implicate în bătaie. Șase adulți se află în arest preventiv, iar șase minori sunt în centrul Zumarraga. Vârstele suspecților sunt cuprinse între 15 și 38 de ani și ar fi vorba despre o bandă cu mai multe antecedente.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *