Îl mai știți pe ”Mitică” de la Vacanța Mare? Cum mai arată Emil Rădinoiu la 62 de ani, după ce s-a retras din lumina reflectoarelor

Cu toții ne amintim de celebrul serial ”Vacanța Mare”. Chiar dacă timpul a trecut, fanii nu i-au uitat pe actorii care i-au ținut cu sufletul la gură în fața televizoarelor și i-au făcut să râdă.

”Vacanța Mare” a fost un format românesc înfințat în 1998. Mulți dintre actorii din celebra serie s-au retras din lumina reflectoarelor , cum este și cazul lui Emil Rădinoiu, cunoscut drept ”Mitică”.

Îl mai știți pe ”Mitică” de la Vacanța Mare? Cum mai arată Emil Rădinoiu la 62 de ani

Fostul actor duce o viață liniștită departe de scena care l-a consacrat. Oamenii și-l aduc aminte pe celebrul ”Mitică” din serial având mustață și purtând o căciulă tradițională neagră. Atunci când apărea acesta reușea imediat să stârnească râsul celor care îl priveau. Timpul a trecut, iar ”Mitică” are acum 62 de ani. A lăsat lumea teatrului și duce o viață liniștită în Craiova, departe de agitația din București. Este căsătorit și are un băiat, care l-a făcut și bunic, așa că are toate motivele din lume să se simtă un om fericit și împlinit.

Serialul ”Vacanța Mare” s-a bucurat de un succes răsunător în anii 2000 și a reușit să strângă 2, 2 milioane de oameni care așteptau cu sufletul la gură, de ficare dată, un nou episod din celebra serie, pentru a vedea ce se mai întâmplă cu actorii lor preferați, și bineînțeles să se amuze foarte tare. Din seria celebră au făcut parte Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu, Florin Petrecu sau Mirela Stoain. Dacă Mugur Mihăescu a reușit să își păstreze celebritatea, lucrurile stau diferit pentru ceilalți colegi. În 2007, chiar la început de an, show-ul Vacanța Mare a fost difuzat de Kanal D, iar ultimul episod a fost făcut în 2009.

Una dintre personajele de referință a fost ”Lila”, pe numele său real Mirela Stoian. Imediat după celebrul rol, Mirela Stoian s-a închis în ea și nu a mai păstrat legătura cu foștii colegi, după cum au mărturisit apropiații acesteia.

„Mirela a trăit experiențe nu foarte plăcute și a preferat să se închidă în ea și să nu mai comunice cu toți ceilalți colegi de teatru, din păcate. Nu a rămas în relații prea bune cu foștii colegi, dar nici nu le-a cerut vreodată ajutorul.A ajuns, la un moment dat, la Televiziunea Română, la TVR 2 la emisiunea «Ieri, Azi, Mâine», prezentată de Corina Dănilă și produsă de Carmen Movileanu, însă până să se dezmeticească s-a și terminat sezonul și nu a înțeles nimic din el. Nici nu s-a concretizat ceea ce s-a discutat, de fapt. Mirela este o femeie minunată care nu a avut mare noroc, însă merge mai departe”,au povestit apropiați de-ai Mirelei Stoian pentru click.ro

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri

### Theo Rose, despre viața de mamă: „Cel mai frumos lucru este timpul petrecut cu Sasha” Theo Rose și partenerul său, Anghel Damian, trăiesc o perioadă plină de emoții și bucurie de când au devenit părinți. În vara anului 2023, cei doi l-au întâmpinat pe fiul lor, Sasha Ioan, iar viața lor s-a schimbat complet. ### Primele cuvinte și momente speciale Artista a dezvăluit că băiețelul lor a început să vorbească, dar nu și-au dat seama dacă primul cuvânt a fost „mama” sau „tata”. **„A zis ceva combinat și ne-am dat seama că nu vom ști niciodată care a fost primul cuvânt. Dar e minunat! E foarte vorbăreț și plin de energie”**, a declarat Theo Rose. Serile petrecute în familie au devenit cele mai prețioase momente pentru artistă, care încearcă să fie alături de Sasha în fiecare etapă a dezvoltării sale. ### Planuri de familie: „Ne dorim trei copii” Theo Rose și Anghel Damian visează la o familie numeroasă. **„Mă văd cu trei copii, dar, până la urmă, ce va fi, va fi. Eu sunt hotărâtă să merg mai departe!”**, a spus artista. ### Sacrificii pentru a fi aproape de Sasha Fiind mamă, Theo Rose a luat decizia de a refuza unele proiecte pentru a petrece mai mult timp cu fiul ei. **„Am făcut niște compromisuri, dar nu regret. Nu-mi place să fiu departe de Sasha, mă doare sufletul. Încercăm să fim acolo pentru el cât de mult putem”**, a mărturisit artista. Și Anghel Damian este extrem de implicat în creșterea copilului, iar cei doi se asigură mereu că unul dintre ei este prezent în viața micuțului. ### Bunicii, un sprijin important Familia joacă un rol esențial în viața lui Sasha. Părinții lui Theo Rose sunt extrem de dedicați, iar mama lui Anghel Damian călătorește regulat din Paris pentru a petrece timp cu nepotul său. **„Este cea mai frumoasă descoperire să-mi văd părinții în rol de bunici. Un copil aduce multă bucurie și energie într-o familie”**, a spus Theo Rose. Artista se bucură de fiecare moment alături de Sasha și își dorește să fie prezentă în fiecare etapă a copilăriei sale.