Sorin Grindeanu anunță o mișcare amplă de boicotare a Austriei: Marile companii din România își mută conturile de la băncile austriece

Marile companii din subordinea Ministerului Transporturilor își vor muta conturile de la băncile austriece din România, a anunțat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu spune că, deși nu a cerut o asemenea măsură, consideră că această mișcare amplă de boicotare a Austriei ar fi de bun augur.

„Am fost anunțat ca ministru și nu doar CNAIR, CFR și Administrația Porturilor Constanța, cei care aveau toate conturile la aceste bănci m-au anunțat că vor face diligențele să să se mute la o bancă românească, eu cred că e mai bine așa”, a declarat Sorin Grindeanu.

Prima instituție de stat care boicotează companiile austriece
În urma votului „împotrivă” dat de Austria, în Consiliul JAI de la Bruxelles, care a blocat aderarea României la Schengen, o primă mare companie de stat a anunțat că își mută conturile de la BCR (bancă deţinută de austriecii de la Erste).

CNAIR a hotărât să migreze către CEC, instituție financiară cu capital românesc, a dezvăluit pentru RomâniaTV.net Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Prin banca austriacă, cei de la CNAIR rulau cel puțin 12 miliarde de lei, anual.

„Am încercat să găsim o variantă mai bună pentru CNAIR. Este o decizie administrativă a noastră”, a declarat Cristian Pistol, șeful CNAIR, care a înlocuit-o în funcție pe Mariana Ioniță.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *