Ce pensie încasează lunar Nadia Comăneci de la statul român

Nadia Comăneci este considerată una dintre cele mai mari gimnaste din istorie. Ea este prima sportivă care a reuşit să obţină o notă de 10 pentru un exerciţiu, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976.

Pentru meritele sportive deosebite, Nadia Comăneci este recompensată lunar de statul român cu o pensie în valoare de 13.149 lei, echivalentul a 2.800 de dolari americani.

Cinci medalii olimpice de aur are în palmares Nadia, la JO din 1976 şi 1980, la care se mai adaugă două titluri mondiale, nouă europene, plus alte numeroase medalii de argint şi bronz.

Pe 27 noiembrie 1989, cu mai puţin de o lună înaintea Revoluţiei, Nadia Comăneci a fugit în SUA, acolo unde locuieşte şi în prezent, alături de soţul său, Bart Conner, cu care are şi un copil.

Nadia Comăneci: „Zi fericită tuturor mamelor din lume!”
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci (60 de ani) a transmis, pe rețelele sociale, un mesaj, cu prilejul weekend-ului mamei, care se celebrează în SUA şi alte ţări ale lumii.

„Zi fericită tuturor mamelor din lume. Găsiţi puţin timp să faceţi ceva special astăzi şi în fiecare zi”, a spus Nadia, într-un mesaj în care apare într-o sală de gimnastică, pe bârnă.

În SUA şi în alte ţări din lume, în al doilea weekend din luna mai se sărbătoreşte Ziua Mamei.

Multipla campioană olimpică la gimnastică, Nadia Comăneci, a postat un mesaj video pe contul personal de Facebook în care le-a mulțumit tuturor celor care i-au transmis felicitări cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.

„Vreau să mulţumesc tuturor pentru mesajele de felicitare de ziua mea de naştere, în această zi de 12 noiembrie în care împlinesc o vârstă. Vă doresc numai bine şi rămâneţi sănătoşi. Mulţumesc”, a spus Nadia în clipul video postat pe site-ul de socializare citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *