Calendar Ortodox 28 decembrie 2022: Ce sărbătoare este joi? Rugăciunea care te ferește de rele și de dușmani

Ce sărbătoare este în calendar ortodox 28 decembrie 2022. Biserica Ortodoxă îi pomenește joi pe sfinții 20.000 de mucenici din Nicomidia, model de unitate și credință în vremuri grele pentru creștini.

Sărbătoare calendar ortodox 28 decembrie 2022. Sfinții 20.000 de mucenici din Nicomidia, model de unitate și credință în vremuri grele pentru cei care mărturiseau credința în Hristos, sunt pomeniți joi de Biserica Ortodoxă.

Rugăciunea care te ferește de rele și de dușmani pe care este bine să o rostească toți credincioșii!

Calendar ortodox 28 decembrie 2022. Sărbătoare joi

Sfinții 20.000 de mucenici din Nicomidia, sărbătoare calendar creștin ortodox 28 decembrie 2022.

Aceștia au suferit martiriul în timpul împăratului Maximian.
Acest îmărat a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, pretutindeni a trimis scrisori, ca toţi locuitorii imperiului să vină în Nicomidia şi să se închine zeilor acolo.

Astfel, în cetatea Nicomidiei s-au adunat nenumăraţi oameni, iar printre cei aduşi cu forţa de soldaţi se aflau şi numeroşi creştini, care aflând că în biserica cetăţii Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârşea Sfânta Liturghie, cu prilejul Naşterii Domnului, au mers în număr mare la biserică să se roage.

Maximian, aflând aceasta, a poruncit ca în jurul bisericii să fie puse lemne uscate şi să-i ardă pe creştini de vii. Atunci, Sfântul Antim s-a grăbit să-i boteze pe catehumeni şi i-a împărtăşit pe toţi credincioşii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine. Şi aşa, aprinzându-se lemnele, toţi creştinii dinăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos.

Şi au pierit atunci 20.000 de Mucenici. Prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. El a adus, prin Botez, pe mulţi la Hristos, şi după ce a fost chinuit mult s-a mutat la Hristos şi a dobândit Împărăţia cerurilor.

Calendar creștin ortodox 28 decembrie 2022. Rugăciune

Canon de rugăciune către Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia

Troparul Sfinţilor 20.000 de Mucenici din Nicomidia, glasul al 2-lea:

Purtătorilor de biruinţă ai Domnului, fericit este pămân­tul care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi sfinte sunt loca­şurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmaşi i-aţi biruit şi cu în­drăzneală pe Hristos L-aţi pro­povăduit. Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugaţi-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.

C ântarea 1, glasul 1. Irmos: Cântare de biruinţă…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţime numeroasă a cin­stiţilor mucenici, şter­geţi mulţimea multelor mele păcate, cu mijlocirea voastră şi daţi-mi cuvânt să laud sfântă prăznuirea voastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminători prealuminaţi ai Bisericii, bunilor biruitori mu­cenici, care aţi slăvit pe Hristos întru mădularele voastre, fiţi acum măriţi întru pomenirea voastră cea purtătoare de lu­mină.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţa cea Dumnezeiască a purtătorilor de biruinţă a pier­dut tiranicapăgânătate a celor necredincioşi şi a stricat cu har, din temelie, vicleana împotri­vire a demonilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mărturisind, mucenicilor, pe Atotputernicul Dumnezeu, Care a luat Trup şi moartea a pier­dut, cu moarte v-aţi omorât, luând viaţă fără de sfârşit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudămu-te, Prealăudată şi Preabinecuvântată, că ai născut cu Trup pe Dumnezeu Cel Prealăudat, Care a mărit pe purtătorii de biruinţă şi pe vrăjmaşul l-a biruit.

C ântarea a 3-a. Irmos: Să se întărească inima mea…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte frumos fiind înfier­bântaţi de dragostea lui Hristos, prealăudaţilor, de fo­cul aprins nicidecum nu v-aţi îngrozit, ci într-însul săvârşindu-vă, împreună v-aţi prea­mărit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu glas viu propovăduind pe Dumnezeu, nu s-au înspăimântat de îngrozirile celor fără de Dumnezeu; ci, prealăudaţii os­taşi ai lui Hristos, săvârşindu-se, au strigat într-un cuget cuvintele tinerilor din Babilon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu ne temem de focul care este rob ca şi noi, strigau vitejii laolaltă, ci cu sufletul vesel mu­rim pentru Tine, Mântuitorule, Care ai murit şi moartea ai nimicit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu ca să îndumnezeiască omenirea S-a făcut Om din tine, Fecioară Preacurată, mai presus de cuvânt şi de cuget. Pentru aceasta cu un glas te fericim pe tine, credincioşii.

Irmosul:

Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care ai întărit cerul peste ape şi ai întemeiat pământul aşijderea pe ape, Atotputernice.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am Dumnezeule, Glasul…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De dragostea Ta şi-au le­gat inimile purtătorii de biruinţă, Cuvinte; că pentru Tine fiind ucişi, ca nişte miei fără de prihană, s-au arătat ur­mători Patimii Tale.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cârmuindu-vă sufletele voas­tre, sfinţilor, cu duhul, către li­manul mântuirii, aţi scăpat deviforul nebuniei idoleşti, feri­ciţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nestrămutaţi v-aţi arătat în lupta muceniciei, neclintiţi, neînspăimântaţi, biruind împotri­virea prigonitorilor cu Dum­nezeiasca credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu naşterea ta, Binecuvân­tată, izbăvindu-ne din bleste­mul cel de demult, am primit Binecuvântare, Viaţă, Izbăvire, noi, cei ce te mărim ca pe Născătoarea de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a. Irmos: Străluceşte nouă Lumina…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea mucenicilor Tăi a strălucit cu putere multă şi a luminat marginile pămân­tului cu Dumnezeieştile împrăştieri ale minunilor, Hristoase Dumnezeul nostru.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrătorii de cele sfinte, aducând jertfe, s-au adus pe sine înşişi jertfă de ardere de tot, în chip desăvârşit, laolaltă cu toţi ceilalţi împreună mu­cenici, slăvind pe Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaşuri ale lui Dumnezeu fiind, Sfinţitor, prin Botez sfâr­şit sfânt împreună aţi primit şi în Casa cea Sfântă şi către Bise­rica cea Cerească v-aţi suit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să împreuneze Dumnezeu cu cei de sus pe cei ce din căl­carea Poruncii au alunecat în mare prăpastie, S-a Sălăşluit în pântecele tău, Curată şi Trup S-a făcut.

Cântarea a 6-a. Irmos: Proorocului Iona urmând…

Stih: Sfinte Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căpetenie sfinţitului po­por ai fost şi cumplit nevoindu-te, l-ai îndrumat cu bu­curie către cer, sfinţite muceni­ce, Preacuvioase Antim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca aurul lămurit în mijlocul focului, s-a cunoscut dreapta voastră cinstire de Dumnezeu, luptători ai lui Iisus, strălucind mai mult decât soarele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-vă trupeşte aţi moştenit Viaţa Cea Adevărată, înţelepţilor, fiind împreună cu Hristos, Cel Ce v-a arătat pe voi mai tari decât chinurile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După naştere, cu adevărat ai rămas Fecioară, ca şi mai îna­inte de naştere, Marie, cu Pu­terea lui Iisus, Cel Ce S-a Întru­pat din tine; cu adevărat Minune Uimitoare!

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *