Uită de cafea, spune medicul Vlad Ciurea! Ce trebuie să bei dimineaţa pentru o zi bună, organismul îţi va mulţumi

Deși cele mai multe persoane preferă să-și înceapă diminețile cu o cană fierbinte de cafea, medicul Vlad Ciurea explică, cu amănunte, care est băutura ce trebuie consumată la primele ore ale zilei, pentru o bună funcționare a organismului. Nu te-ai fi gândit la asta, nu-i așa?

De ce e bine să bem apă, dimineața, pe stomacul gol Prof. Dr. Vlad Ciurea le-a oferit românilor câteva sfaturi esențiale pentru a avea parte de un stil de viață sănătos. Recent, specialistul a vorbit, pe rețelele sociale, despre cât de important este să urmăm un regim alimentar echilibrat, iar dieta noastră să fie bogată în consumul de lichide.

Majoritatea românilor preferă să-și înceapă diminețile cu o ceașcă sau cană mare de cafea, pentru a primi acel boost de energie de care au nevoie, pentru a-și desfășura activitățile zilnice.

Ei bine, medicul recomandă ca, în loc de cafea, să bem un pahar de apă la temperatura camerei la prima oră a dimineții, pentru o bună funcționare a organismului.
„Câteva recomandări pentru creier (și întregul organism):
Trezirea să fie cât mai de dimineață. Ora de culcare ideală: 21.30. Seara, să rememorăm ce am făcut în ziua respectivă și să planificăm ce facem mâine.

Primul lucru de făcut dimineața: de respirat aer curat în fața geamului deschis. Prima băutură să fie un pahar de apă la temperatura camerei. Apoi, ceva dulce: dar nu zahăr, ci fruct sau ciocolată.”, a declarat specialistul.

De ce nu e recomandat să bei cafea după-amiază

În ceea ce privește desfășurarea celor trei mese principale ale zilei, prof. dr. Vlad Ciurea dezvoltă ce și cît ar trebui să mâncăm la micul dejun, prânz și seara. De asemenea, medicul neurochirurg le recomandă oamenilor să evite să bea cafea după ora 17:00.

„Micul dejun. Fără grabă, fără știri cu accidente, fără telefon. Ne încarcă negativ. Recomand să ascultăm muzică.
La prânz, nu foarte multă mâncare. Celula nervoasă vrea fructe și legume proaspete, dar nu din cele importate, și vitamina E (cel mai mare protector împotriva Alzheimer) – pe care o găsim în nuci, semințe, migdale, alune, piersici, pește slab, sunt foarte multe.

Seara: o friptură și un pahar de vin. Pledez pentru pește. Alcoolul în exces afectează centrii nervoși!
Nu recomand să bem cafea după ora 17.00, doar ca să rezistăm mai mult. Să nu uităm că una dintre cauzele bolii Alzheimer este chiar această suprasolicitare a creierului.
Trebuie să îi dăm creierului ce îi place, în funcție de fiecare dintre noi și micile lui momente de relaxare. Așa cum dăm stomacului un desert, o prăjiturică.”, a explicat neurochirurgul în mediul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*