Aurel Mitran, unul dintre cei mai reputaţi impresari români, a murit

Aurel Mitran, unul dintre cei mai reputaţi impresari români, a murit.

Aurel Mitran a fost impresarul multor trupe și artiști de succes. Le-a fost alături lui Nicu Alifantis și Alexandru Andrieș, a impresariat marile trupe rock ale anilor ’80, a fost primul care a adus pe scenele noastre mari artiști din sfera world music, precum Al Di Meola, Cesaria Evora, Lhasa de Sela, Bobby Mc Ferrin. De asemenea, a lucrat la Teatrul Tănase, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie și Teatrul Ion Creangă.

La 20 de ani, Aurel Mitran în­cer­ca să se angajeze într-un teatru. Dăduse examen la Critică de Teatru şi Film, unde a picat primul sub linie. A plecat în armată – un an şi patru luni. Acolo l-a cunoscut pe Nicu Alifantis, iar acolo a început o prietenie care a durat o viață.

„Intalnirea noastra este veche. Armata, 1974, Buzau, UM 0176, Unitatea de Transmisiuni. De-aici a pornit totul. Ne-am reiantalnit la Teatrul Mic, in 1978, ne-am imprietenit, am lucrat impreuna ani si ani de zile, i-am fost nas de casatorie, ne-am cladit carierele umar la umar, am invatat multe unul de la altul, continuam sa colaboram si in prezent. Cand eram colegi la Teatrul Mic, l-am botezat Mitica, pentru ca este un Mitica de Bucuresti, un ratacit prin aceste vremuri, indragostit permanent de tot ce tine de istoria si trecutul acestui oras, un impatimit de teatru, de muzica, de dans, de film, intr-un cuvant de arta. Viseaza intr-una la o normalitate a showbiz-ului romanesc, ceea ce eu personal nu cred ca se va intampla, cel putin in viitorul foarte apropiat. Este un artist in meseria lui de impresar, i-au trecut prin mana multi, foarte multi aristi romani, a crescut generatii de noi impresari, a colaborat cu cativa artisti straini importanti, ca sa dau doar cateva exemple, el este cel ce i-a adus pentru prima data in Romania pe Cesaria Evora si pe Bobby McFerrin”, povestea Nicu Alifantis.

În rândurile de mai jos găsiți câteva mesaje după moartea lui Aurel Mitran:

„Aurel Mitran nu mai este! Cuvintele sunt prea sărace ca să exprime cât ne pare, mie si colegilor mei, de rău. Lumea artistică in special și lumea în general, este mai săracă fără tine, Maestre! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!” – Proconsul

„Nu avem nicio poză împreună. N-a vrut. “Domnișoara Alina Manole, nu vreau să vă stric imaginea”. Of, domnule Mitran! Aurel Mitran îmi va însoți, dintr-o cameră a inimii, fiecare prim pas pe o scenă. Pentru că despre scenă a fost fiecare discuție din ultimii 14 ani. Am avut onoarea de a-l întâlni chiar la începutul vieții mele de producător, când mi-a spus ce fac bine fix în acele detalii la care țin când vine vorba de un spectacol și mi-a spus și ce nu ar trebui să fac deloc. Din colaborările noastre directe (lansarea de 2 zile a albumului “Fericirea de Luni” și un spectacol aniversar al Lunii Pătrate la Teatrul Excelsior, evenimentul Duete de la Cinema Patria), din toate întâlnirile de la evenimentele create de domnia sa și din toate discuțiile de cafea, am avut atât de multe lucuri de învățat și am atâtea de ținut minte…

„Ce mai faceți, domnișoara Alina Manole, voce și guitară? Am sunat să vă spun un banc.” – așa începeau conversațiile telefonice de câte minim oră, cu râsete multe și sfaturi strecurate printre povești. Îi voi rosti numele întotdeauna cu respect și bucuria de a-l fi întâlnit și îmi va fi dor. Dor” – Alina Manole

„Din păcate….Aurel Mitran ne-a părăsit! Dumnezeu să te Odihnească în Pacea lui Veșnică, prietene! Joi la ora 12 va fi expus la Teatrul Excelsior! R.I.P.!” – Paul Prisada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*