Daniel Balaş, fostul preot care a dezvăluit cât a dat şpagă ca să prindă sutană, a primit ameninţări: „Oameni religioşi care nu văd nimic altceva decât dogme şi ritualuri. Ei n-au o relaţie cu Divinitatea”

Acuzat că a bulversat ordinea de drept a Bisericii prin atacuri repetate la adresa ierarhiei bisericești, Daniel Balaş a fost caterisit în luna mai a anului trecut. Fostul preot, care are o comunitate uriaşă pe reţelele sociale, a continuat cu şi mai multă îndârjire seria dezvăluirilor despre înalţii prelaţi din BOR.

Daniel Balaș este, în prezent, şofer pe tir în Anglia, după ce a părăsit parohia din localitatea constănţeană Ivrinezu Mic. Anul trecut, după ce a fost reclamat că pildele şi sfaturile lui sunt prea libertine, Daniel Balaş a fost suspendat de la slujire. Între timp, preotul a decis să-şi dea demisia.

Fostul preot nu încurajează mersul la biserică, nici postul, nici spovedania, nici canoanele, nici abstinenţa de la relaţiile sexuale înainte de căsătorie, nici viaţa dusă în lipsuri şi, în general, nimic din ce încurajează restul preoţilor. Susţine că Dumnezeu este pretutindeni, nu este închis între cei patru pereţi ai Bisericii, aşa că poţi vorbi cu El oriunde. Mai spune şi că Dumnezeu ne vrea fericiţi şi că preoţii fac o greşeală majoră atunci când le vorbesc credincioşilor despre pedepsele divine care îi aşteaptă pentru că au păcătuit.

Fostul preot Daniel Balaş a primit ameninţări: „Oamenii religioşi n-au o relaţie cu Divinitatea”

Din aceste motive, a fost aspru criticat de urmăritori, ba chiar a primit şi ameninţări.

„Am primit foarte multe mesaje răutăcioase de la oamenii religioşi, că sunt un şarpe, să mă ardă focurile iadului, că îndemn lumea să nu se mai roage. Singura mea rugăciune ar fi: Doamne, luminează-le mintea celor care nu văd nimic altceva decât dogme şi ritualuri. Ei nu vor ajunge niciodată la relaţia cu Tine, ci vor ajunge la o relaţie cu religia, şi nu cu Divinitatea. Omul acela s-a rugat puţin şi bine, voi faceţi acatiste, paraclise, mergeţi zeci de ani pe la biserici, cu tot circul pe care-l faceţi, bateţi mătănii, purtaţi iconiţe, cruciuliţe, mergeţi peste tot. În aceeaşi sărăcie sunteţi si spirituală, şi financiară, şi socială.

Ritualurile nu te schimbă, ci te fac un om mai religios, şi nu mai spiritual. Ce le-a spus Iisus făţarnicilor? Că spun cuvinte multe şi bolborosesc întruna şi habar nu au ce trăiesc acolo şi cum se roagă. Sunteţi în aceeaşi eră.

Dacă v-ar cere copiii în fiecare zi: „Mamă, dă-mi şi mie ciocolată”, „Păi ţi-am dat”, „Păi mai dă-mi”, „Păi ţi-am dat 10”, „Mai vreau ciocolată”, „Păi ai, bucură-te de ea”. V-aţi scârbi, nu, dacă nu v-ar mulţumi o secundă? Voi ştiţi ce trebuie să le daţi copiilor: hrană, înţelepciune, educaţie, învăţături, putere, sprijin, nu? Ştiţi. Şi Tatăl ceresc ştie. Dacă copiii nu vă mulţumesc, cum vă simţiţi? Urât, nu?

Suntem îndoctrinaţi să fim doar cerşetori, şi nu recunoscători. Şi asta e cea mai mare greşeală pe care o putem face cu Divinitatea. Am obosit să fac ritualuri, am fost cel mai religios om din toate timpurile, mă trezeam dimineaţa băteam mătănii, seara acatiste, ziua paraclise. Slujbe peste slujbe. Şi n-am simţit nicio schimbare. Relaţia cu Dumnezeu este total diferită faţă de aceste ritualuri. Darurile Duhului Sfânt sunt dragostea, pacea, bunătatea, blândeţea, facerea de bine.

Ce facem cu ritualurile? Ţineţi-le voi că sunteţi tot în aceeaşi boală, în aceeaşi depresie, în aceeaşi răutate. Vă cunosc, veneaţi la spovedanie şi spuneaţi: „Nicio schimbare, părinte”. Păi ştiu, că nu v-ajută cuvintele multe, vă ajută trăirea. Iisus a spus: „Nu toţi cei care îmi spun Doamne, Doamne vor intra în Împărăţia mea”.

Mulţumiţi, fraţilor, întotdeauna pentru toate. Aşa a spus şi Pavel Apostolul. Papagalicismul acesta nu o să ajute niciodată. Dacă tu ai spus două cuvinte din toata inima, Divinitatea ţi-a dat tot ce-ti doreşti. Iisus i-a vindecat pe toţi care au venit la El cu două cuvinte: „Doamne-ajută!”, „Doamne, iartă-mă!”, „Mulţumesc, Doamne!”, „Îmi pare rău, Doamne!”

Patru sunt cuvintele care te salvează: „Îmi pare rău”; „Iartă-mă”; „Mulţumesc”; „Te iubesc”.

Îmi pare rău, Doamne, pentru timpul pierdut cu oamenii toxici şi că nu Ţi-am mulţumit de fiecare dată când m-ai ajutat. Iartă-mă că ţi-am întors spatele, deşi Tu stai mereu cu faţa la mine. Iartă-mă pentru toate obiceiurile mele proaste şi pentru toată facerea de rău cu bună ştiinţă. Mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat, pentru aer, pentru familie, pentru casă, pentru masă, pentru tot, Doamne. Îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea şi îmi dai putere. Îţi mulţumesc că atunci când am fost la pământ, Tu ai fost singurul care mi-ai întins mâna şi m-ai ridicat.

Îţi mulţumesc pentru tot, te iubesc. Te iubesc pentru că atunci când oamenii m-au aruncat în prăpastie, Tu ai venit şi m-ai luat. Te iubesc pentru că, deşi îmi bat joc de sănătatea mea, Tu continui să-mi dai aer, zile, vedere, auz, putere. Te iubesc pentru că ai fost, eşti şi vei fi lângă mine – nu pot să spun că până la sfârşitul veacurilor pentru că veacurile nu au sfârşit. Tu esti si atat, aşa cum suntem si noi.

Aceste 4 cuvinte vă sunt folositoare, numai să le spuneţi. Dar cele mai folositoare sunt mulţumirea şi recunoştinţa. Aplicaţi-o că nu aveţi nimic de pierdut. Ritualurile vă fac religioşi, trăirea şi relaţia cu Dumnezeu o să vă facă spirituali„, a spus fostul preot pe Facebook.

Fostul preot Daniel Balaş dezvăluie suma uriaşă pe care a trebuit să o plătească pentru a putea să slujească

Daniel Balaș este, în prezent, şofer pe tir în Anglia, după ce a părăsit parohia din localitatea constănţeană Ivrinezu Mic.

Anul trecut, după ce a fost reclamat că pildele şi sfaturile lui sunt prea libertine, Daniel Balaş a fost suspendat de la slujire. Între timp, preotul a decis să-şi dea demisia. Tot atunci a început şi seria dezvăluirilor despre mai-marii Bisericii. BOR a demarat o anchetă internă, care s-a finalizat cu caterisirea preotului. Decizia de caterisire a fost emisă în luna mai a anului 2022.

Balaş nu are nimic din comportamentul unui preot obişnuit, iar acesta este unul dintre motivele pentru care a devenit extrem de popular în rândul tinerilor. Un alt motiv este, cu siguranţă, faptul că îmbină în mod iscusit teologia cu psihologia.

Daniel Balaș, preotul rebel care propovăduieşte învăţătura lui Hristos pe TikTok

Daniel Balaş susţine că ţelul suprem al fiecărui om ar trebui să fie propria-i fericire. Şi asta pentru că atunci când omul este fericit, este capabil să aducă fericire şi în sufletele celor din jur.

Fostul preot nu încurajează mersul la biserică, nici postul, nici spovedania, nici canoanele, nici abstinenţa de la relaţiile sexuale înainte de căsătorie, nici viaţa dusă în lipsuri şi, în general, nimic din ce încurajează restul preoţilor.

Susţine că Dumnezeu este pretutindeni, nu este închis între cei patru pereţi ai Bisericii, aşa că poţi vorbi cu El oriunde. Mai spune şi că Dumnezeu ne vrea fericiţi şi că preoţii fac o greşeală majoră atunci când le vorbesc credincioşilor despre pedepsele divine care îi aşteaptă pentru că au păcătuit.

„Apostolii nu L-au propovăduit pe Hristos în reverendă„, este de părere fostul preot, care, frecvent, vorbeşte despre Dumnezeu din cabina tirului. Are mii de followeri pe Facebook, Instagram, TikTok şi YouTube, unde postează des şi, totodată, face live-uri.

Cel mai des, fostul preot le împărtăşeşte urmăritorilor întâmplări din perioada în care slujea la Ivrinezu Mic. Balaş povesteşte multe dintre problemele cu care se confruntau enoriaşii care îi cereau ajutorul, iar genul acesta de postări strâng rapid sute de reacţii de la cei care se regăsesc în aceleaşi situaţii.

Sute de reacţii strâng aproape instantaneu şi videoclipurile în care fostul părinte interpretează cântări bisericeşti. Timbrul vocal unic şi vocea suavă se mulează perfect pe pricesnele care te răscolesc şi îţi aduc lacrimi în ochi.

Daniel Balaş dezvăluie cât te costă să ajungi preot

Recent, fostul preot a dezvăluit că a plătit 70.000 de euro pentru a ajunge preot și a explicat în ce au constat aceste cheltuieli. Potrivit acestuia, în timpul anilor de liceu, ar fi plătit în jur de 2.000 de euro pentru „cadourile sfinților profesori”.

„Plăteam 900 de lei pe lună mâncarea, dar nu o puteam numi mâncare, era ceva de nedescris. Pateuri expirate, gândaci în mâncare, păr, crunt. Ne-au mai costat cadourile sfințiților profesori.

Foarte mulți dintre preoții profesori te așteaptă la examen cu cartea lor pe care trebuie să o cumperi. Le cumperi cărțile Sfinților Părinți, care sunt plagiate, au dosare penale peste dosare penale. Ei sunt niște plagiatori ieftini, și vin la noi și ne vând gogoși și ne bagă cărțile pe care ei nici măcar nu le-au citit, dacă vrem să trecem examenul.

Când ești la parohie, încep taxele să vină. Pentru lumânări, cruciulițe, pentru Sfântul Seminar… Și de aici încep preoții și trag pe voi. Contribuții, taxe, impozite, ajutoare, icoane pictate, Bobotează, Crăciun. Sunt disperați, pentru că din salariul lor ei plătesc și taxe la stat și impozite, și lumânărar, clopotar, dascăl, de toate”, a dezvăluit fostul preot.

Daniel Balaş spune că nu regretă banii daţi, ci doar anii pierduţi care nu se vor mai întoarce. Nu regretă nici faptul că, vremelnic, a fost membru BOR: „Dacă nu treceam prin sistem poate că tânjeam toată viața”.

„70.000 de euro nu mai sunt bani în ziua de azi, și am tot viitorul înainte să îi fac și să le mai pun trei zerouri în spate. Dar niciodată nu voi mai avea timpul pe care l-am avut acolo. Niciodată nu mă voi mai întâlni cu perioada în care ai mei colegi din generală mergeau și se distrau și relaxau, iar eu trebuia să stau la seminar închis, să cânt la slujbe, pentru că așa trebuia.

Pentru că acolo doar trebuie și nu se poate face nimic. Dar nu regret nici lucrurile acestea, pentru că m-au făcut omul care sunt azi. Dacă nu treceam prin sistem poate că tânjeam toată viața”, a mai spus Daniel Balaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*