Gigi Becali a donat de 10 ori valoarea FCSB-ului la biserici, preoți și săraci: „Ați mai pomenit așa ceva?!” Dezvăluirile lui Dragomir

Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a dezvăluit că Gigi Becali a donat o avere către biserici, preoți și persoane care aveau nevoie de ajutor.

În ultimii 20 de ani, de când a devenit persoană publică, Gigi Becali (64 ani) a atras atenția cu actele sale de caritate. Legat de acest aspect, Dumitru Dragomir (76 ani) a dezvăluit că patronul FCSB-ului a donat peste 300 de milioane de euro către biserici, preoți și oameni cu situație financiară precară.

Gigi Becali, donații de peste 300 de milioane de euro
„Ce spun acum sunt foarte stăpân pe mine. Gigi Becali a dat peste 300 de milioane de euro la biserici, la preoţi, la maici şi la săraci. Fii atent aici, a fost subiect de studiu pentru mine.

Băi, avea teancul atât de euro (n.r. arată cu palma deasupra pupitrului, aproximativ 25 de centimentri) şi cobora de la palat. Jucam table. Băi, venea câte un preot, pac-pac-pac, îi dădea 2.000 de euro. Eu mă uitam, bă, băiatule! Mai cobora altul… a ţinut 30-40 de preoţi bolnavi la el în palat. Ori bolnavi, ori săraci. Îi ţinea sus, la el în palat, în camere, deasupra biroului lui.

Băi, eu l-am văzut. Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi. Iar când pleca afară îl aşteptau afară cel puţin 100. Dar mai erau printre ăştia 4-5 ba în cărucioare, ba în astea… Le dădea 3-4-500 de euro. Şi asta nu o dată. De zeci de ori. Ai mai pomenit aşa ceva?”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

Dacă estimarea fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal este adevărată, Gigi Becali a donat de 10 ori valoarea lotului de la FCSB. În prezent, echipa roș-albaștrilor este cotată de Transfermarkt la 32 de milioane de euro.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *