Ajutorul social crește. Ce sume vor primi beneficiarii începând cu luna martie

Ajutorul social va crește începând cu luna martie a anului curent, dar nu toate, ci doar cele care vor respecta un criteriu impus. Acestea urmează să fie mai mari cu 14%.

Ajutorul social pentru anumite categorii de persoane va crește cu aproximativ 14%.
Majorarea va intra în vigoare din luna martie a acestui an.

Ajutorul social crește pentru o anumită categorie de persoane

Institutul Național de Statistică a anunțat, conform avocatnet.ro, că rata inflației pentru anul 2022 este de 13,8%.

Așadar, ajutoarele sociale care se calculează în funcție de valoarea indicatorului social de referință urmează să fie majorate cu rata medie a inflației din anul 2022, începând cu luna martie.

Potrivit legii 225.2021, valoarea indicelui social de referință este actualizat în fiecare an, din oficiu, în prima zi din luna martie, cu rata medie a inflației din anul anterior.

Prin urmare, raportat la inflația de 13,8% din anul 2022, înregistrată în țara noastră, ISR urmează să ajungă de la 525,5 lei la 598 de lei.

Printre cele mai importante drepturi care se acordă în funcție de ISR, se numără: ajutorul social, indemnizația de șomaj, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și nu numai.

Ajutoarele sociale ajung și în buzunarul celor preferă să stea degeaba

Un reportaj „Asta-i România” a arătat realitate tristă despre România pe care cu toții o știm: munca nu este pentru toată lumea.

În comuna Catanele, județul Dolj, oamenii apți de muncă se plâng că nu au bani și așteaptă ca statul să le sară în ajutor. La 50 de ani, un bărbat trăiește din pensia părinților și își face viața la cârciuma din sat.

Un al bărbat, de aceeași vârstă, se plânge că ajutorul social de 140 de lei îi ajunge doar pentru o butelie, dar nu a avut niciun salariu în viața lui.

„ Avem ajutor social și ne dă 140 de lei și altceva nu avem, niciun venit, decât ăsta, ajutor social. Dacă am muncit un an, angajat, nu. Pensie, uite așa, o să stăm”.

În Catanele, se regăsesc unii dintre cei mai mulți asistați sociali, deși ar putea să meargă la muncă, deoarece nu toți au probleme care să nu le permită acest lucru.

Primarul, în schimb, a fost văzut cu ochi mai puțin buni încă din momentul în care a tăiat o parte din ajutoarele sociale și i-a trimis pe asistați să strângă gunoaiele lăsate pe stradă.

Legea s-a schimbat, iar persoanele care refuză să muncească, deși au ajutor social, nu vor mai beneficia de ajutorul venit din partea statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*