Medic chirurg cardiolog, cu salariul de 7.000 de euro pe lună, condamnat pentru că a luat șpagă de la pacienți

Chirurgul Sorin Baloș a fost condamnat pentru luare de mită. Medicul brașovean a fost condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare. Termenul de supraveghere este de 4 ani. Totodată, medicul a primit o amendă penală de 14.000 de lei.

Medicul chirurg cardiolog Sorin Baloș a fost condamnat pentru luare de mită de la patru pacienți. Dacă sentința Tribunalului Brașov va rămâne definitivă, chirurgul va avea de respectat mai multe măsuri de supraveghere, scrie mytex.ro.

Astfel, potrivit deciziei magistraților, medicul va trebui să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile – să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, medicul este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Medicul Sorin Baloș a fost prins în flagrant la începutul lunii noiembrie 2021, într-o clinică privată din Brașov, în timp ce lua mită pentru o operație pe cord deschis. Operația fusese efectuată asupra unei paciente în Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. El a fost reţinut în seara de 2 noiembrie 2021. A stat apoi în arest la domiciliu până pe 5 noiembrie 2021, când a fost arestat preventiv până la data de 17.02.2022. De la acea dată până pe 16 martie 2022 a fost plasat din nou în arest la domiciliu. Ulterior, a fost plasat sub control judiciar până la data de 30.09.2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *