După o lună de la dispariție, Vasile a fost găsit fără viață! Familia l-a așteptat în fiecare zi să se întoarcă acasă

Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost descoperit fără suflare, la Sibiu.

Vasile Ursan a dispărut de acasă cu câteva săptămâni în urmă, mai exact la data de 16 ianuarie. Atunci, omul a plecat de bună voie din localitatea Avrig, județul Sibiu, unde acesta locuia.

Omul nu era pregătit pentru o călătorie, iar apropiații acestuia nici nu știau că ar fi plecat într-una.

Bărbatul era îmbrăcat cu o geacă neagră, pantaloni de pijama, papuci din cauciuc și o căciulă din piele, tot de culoare neagră. Din mărturiile apropiaților, omul nu ar fi avut nici măcar șosete în picioare, chiar dacă este mijlocul iernii.

Apropiații îl așteptau acasă pe bărbat, însă acesta a fost descoperit mort

Abia la 12 zile de când parcă dispăruse de pe fața pământului, pe 28 ianuarie, Vasile a fost dat dispărut de către familie.

Din acel moment oamenii legii au început să îl caute. Din nefericire, atunci când cineva a văzut o persoană cu semnalmentele bărbatului, era deja prea târziu.

La căutarea sa au participat atât autoritățile competente, cât și membrii Asociației Rescue 4×4. Trupul fără viață al bărbatului a fost găsit într-o localitate învecinată celei în care locuia.

Familia și apropiații acestuia urmează acum să îl conducă pe ultimul drum, fiind îndurerați de moartea subită a acestuia.

Până în acest moment, oamenii legii nu au stabilit care este cauza morții lui Vasile. Totuși, pentru că pe trupul acestuia nu au fost descoperite urme de violență, autoritățile competente exclud în mare parte ipoteza unei crime sau a implicării altei persoane în decesul bărbatului.

„Din primele cercetări efectuate nu au rezultat indicii care să susțină ipoteza că decesul bărbatului ar fi survenit în urma săvârșirii unei fapte cu violență. Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*