Avertisment de la INFP: „Va avea loc un cutremur chiar mai puternic decât cel din ’77! Să ne pregătim pe cât se poate de repede”

România s-ar putea confrunta cu un cutremur puternic, de peste șapte grade pe Richter, în perioada următoare. Avertismentul vine din partea unui seismolog din cadrul Institutului Național de Fizică a Pământului. Ultimul mare cutremur, de 7 grade, s-a produs în anul 1990, iar datele statistice. Prin comparație, seismul din 1977, din 4 martie, a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde.

Seismologul Mihai Diaconescu, din cadrul Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP), este de părere că un cutremur de peste 7 grade pe scara Richter s-ar putea produce și în România. El a făcut aceste precizări în contextul seismelor care au devastat Turcia și Siria la începutul săptămânii. Potirvit seismologului INFP, ultimul cutremur major a avut loc în țara noastră în urmă cu 32 de ani, în 1990.

„Eu zic că este posibil să se întâmple. Nu s-a mai produs un cutremur de 7 grade din 1990, când au fost cele două cutremure. Inițial, unul a fost creditat cu 6,9 grade, iar americanii de la USGS îl creditează cu 7,1. Sunt 32 de ani, deci ar putea să se producă și la noi, mai ales că nu am sesizat ca din 2004 încoace să mai producă un cutremur de 6 grade, de exemplu”, a spus Mihai Diaconescu.

Potrivit spuselor sale, cutremurele mici și dese care se produc în zona Vrancea nu sunt de natură să elibereze din tensiunile acumulate în scoarța terestră. Mihai Diaconescu spune că aceste seisme au loc la adâncimi mici, în jur de 20 de kilometri. Aceasta în vreme ce cutremurele puternice, de peste 7 grade se dezlănțuie la adâncimi de peste 90 de kilometri.

„Nu, cutremurele acestea care au avut loc (în ultimele zile, în zona seismică Vrancea – n. red.) au fost superficiale, undeva în jur de 20 de kilometri. Ori la noi, cel puțin până acum, cutremurele de peste 7 au fost generate la adâncimi mari, peste 90 de kilometri”, a concluzionat Mihai Diaconescu pentru Antena 3.

Prof. dr. ing. Nicolae Noica a explicat, într-un interviu acordat pentru Agerpres, cât de important este ca România să acorde mai multă atenție problemei protecției antiseismice, deoarece sunt șanse mari ca în țara noastră să se producă un cutremur major.

“În ultima vreme, toată lumea spunea că cutremurele sunt la 40 de ani, trecând de la ceea ce s-a întâmplat în 1940, 1977 şi, împreună cu colegii, am încercat să facem o situaţie statistică, din cărţi vechi, din documente. (…)

Din toate aceste cercetări şi studii pe care le-am făcut, se pare, cu un grad de aproximaţie destul de mare, la următorul cutremur să ne aşteptăm în jurul anului 2035.

N-am vrut şi nu vrem să spunem mereu acest lucru, pentru că, pe de o parte, mai liniştim oamenii şi asta ar fi bine, dar, pe de altă parte, îi lăsăm în indiferenţă totală pe cei care administrează şi care nu vor să se implice în rezolvarea acestor probleme”, a declarat profesorul.

Nicolae Noica avertizează că o problemă serioasă este reprezentată de ceea ce se va întâmpla după un astfel de dezastru, fiind necesară urgentarea începerii lucrărilor de consolidare a clădirilor care au trecut prin cutremurele din 1940 și 1977.

“Deci, vrem, nu vrem, în România cutremure vor fi, iar marea problemă este că un nou cutremur va afecta multe din clădirile peste care au trecut cutremure în 1940, 1977 şi la un nou cutremur marea problemă, după mine, va fi ce se va întâmpla după cutremur”, a spus profesorul.

Repet, ea solicită sume de bani, investiţii, dar pe lângă celelalte şi pricepere. Eu tot spun că, dacă o să mergem pe sistemul de licitaţii care întinde lucrarea respectivă pe nu ştiu ce perioadă, n-o să reuşim să facem niciodată, a mai spus specialistul, potrivit Agerpres.

Mărmureanu: „Africa se rupe în două. Ne va afecta pe toți”

Potrivit profesorului Gheorghe Mărumureanu, cutremurul care a măsurat 5,2 pe scara Richter, fiind resimţit în mai multe judeţe ale ţării, inclusiv în Bucureşti, nu va genera replici, seismul fiind unul normal, deşi a avut o magnittudine mare.

”A fost un cutremur obişnuit, destul de mare, dar obişnuit. Cred că adâncimea a fost totuşi mai mare de 120 de km, cum au anunţat colegii mei. La o astfel de adâncime, nu trebuie să ne aşteptăm la replici. Dar, haideţi să vedem ce se întâmplă mai departe. Sunt alte probleme pentru că Africa se rupe în două, iar asta ne va afecta pe toţi, suntem sub influenţa sistemului tectonic din Africa. Nu e însă ceva actual. Pot apărea anumite situaţii, dar poate în următorii 100 de ani”, a declarat, vineri, profesorul Gheorghe Mărmureanu, citat de news.ro.

Peste 6.500 de persoane și-ar pierde viața în cazul în care s-ar produce un seism cu aceeași magnitudine ca cel din 1977. Deși oficialitățile sunt conștiente de pericol, din cele peste 2.500 de clădiri cu risc seismic din București, numai 32 au fost consolidate.

Potrivit specialiștilor, statistic vorbind, seismele cu magnitudinea de 6° apar în Vrancea la aproximativ 10 ani, în timp ce cutremurele de 7 la fiecare 33 de ani, iar cele cu magnitudinea de peste 7,5 apar la fiecare 80 de ani. După cum bine se știe, ultimul seism mare care a lovit România, a fost în anul 1986, în urmă cu 37 de ani, și a avut o magnitudine de 7,1 pe scara Richter.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *