Rudel Obreja a slăbit câteva zeci de kilograme în 4 luni din cauza problemelor de sănătate și nu putea dormi, se arată în motivarea suspendării executării pedepsei cu închisoarea a fostului președinte al FRB.
Rudel Obreja, condamnat la 5 ani de închisoare, alături de Elena Udrea, în dosarul ”Gala Bute”, a fost eliberat din închisoare pentru o perioadă de 3 luni, pentru a-și trata cele 5 probleme de sănătate de care suferă. Cea mai gravă: un cancer pancreatic în stare avansată, descoperit în urma unei analize CT, în data de 22 iunie 2022.
Rudel Obreja a slăbit 20 de kilograme în 4 luni
Obreja a pierdut 20 de kilograme în timpul detenției (aprilie – august 2022), din care 4 kilograme în ultimele 2 săptămâni petrecute după gratii, a arătat avocatul fostului șef al federației de box, conform motivării judecătorilor.
”Arată că petentul a pierdut în greutate 20 de kg aşa cum este specificat în raportul de expertiză medico-legală, rectificând astfel ceea ce a susţinut la termenul anterior, când a menţionat că a pierdut 16 kg, apreciind că pierderea în greutate atât de dramatică se întâmplă pentru că organismul petentului nu mai poate să asimileze substanțele nutritive din mâncare, dar şi faptului că, în spital, alimentele primite nu sunt în concordanţă cu dieta pe care petentul trebuie să o respecte”, se arată în motivarea instanței, consultată de FANATIK.
Avocat: Lui Obreja i-au fost administrate 3 injecții cu morfină într-o singură zi
Apărătorul lui Obreja a mai arătat că acesta avea dureri ”peste media de suportabilitate” și că îi era administrată zilnic morfină. În data de 17 iulie 2022, medicii din penitenciar i-au administrat de 3 ori morfină în aceeași zi.
Efectele chimioterapiei nu puteau fi tratate în penitenciar
De asemenea, avocatul a arătat că efectele chimioterapiei pot fi devastatoare și imposibil de gestionat în interiorul penitenciarului.
”Arată că efectele chimioterapiei sunt numeroase, printre care, afectarea plămânilor, a tiroidei, pe lângă metastazele identificate, existând riscul ridicat de infecţie, toate aceste simptome neputând fi tratate în penitenciar. În concluzie, solicită admiterea cererii pentru ca petentul să aibă acces la un tratament adecvat, la un medic nutriţionist şi un psihoterapeut, iar în toată această perioadă dificilă să poată avea alături şi să trăiască cu demnitate”, a mai arătat avocatul lui Obreja.
Procurorul a fost de acord cu întreruperea pedepsei
Inclusiv procurorul de ședință a apreciat că ”cererea formulată îndeplinește condițiile legale prin care se propune întreruperea pedepsei”.
Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au admis, pe 22 iulie, cererea de întrerupere a pedepsei solicitată de Rudel Obreja, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea urmării unui tratament medical pentru afecțiunile grave de care suferă.