Vremea 3 aprilie – 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 3 aprilie – 1 mai 2023. Potrivit specialiștilor, săptămâna viitoare aduce un nou val de de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic.

ANM a emis vineri, 31 martie 2023, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

„Începând cu ziua de luni, vremea se va rãci accentuat în toate regiunile. Cerul va avea înnorãri, dar probabilitatea de precipitații va fi mai mare în jumãtatea de sud-est a ţãrii. La munte vor predomina treptat ninsorile, iar în partea a doua a intervalului vor fi posibile lapoviţe şi ninsori şi în zonele mai joase de relief. Vântul va prezenta local şi temporar intensificãri în majoritatea regiunilor, amplificând senzația de rece”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea 3 – 10 aprilie 2023

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor nord-vestice, unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în sudul țării.

Prognoza meteo 10 – 17 aprilie 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Vremea 17 – 24 aprilie 2023

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Prognoza meteo 24 aprilie – 1 mai 2023

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în zonele montane și sub-montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*