„Am cancer în stadiul patru și am aflat abia după ce m-am prăbușit, într-un supermarket”. O tânără de 24 de ani a dezvoltat simptome ciudate, în timpul

O tânără în vârstă de 24 de ani a aflat că are cancer în stadiul patru, după ce s-a prăbușit într-un supermarket. Medicii îi spusesră că simptomele pe care le are erau cauzate de oboseală.

O fată de doar 24 de ani a aflat că are cancer în stadiul patru, abia după ce căzut, într-un supermarket, deși credea că ceea ce are este cauzat de oboseală. Simptomele pe care le avea erau destul de serioase.

O fată de 24 de ani a aflat că are cancer în stadiul patru

Mollie Mulheron abia se întorsese dintr-o excursie din Insulele Galapagos. Acolo, aceasta a început să aibă niște stări ciudate și, în timp ce făcea snorkeling, aproape că s-a înecat.

Mai mult decât atât, a început să aibă și unele probleme de respirație.
Medicii i-au spus că este doar obosită, dar aceasta suferea de o boală necruțătoare, în timp ce declarau că totul este doar „în capul ei”.

Și-a dat seama că ceva grav chiar se întâmplă în momentul în care, aflată într-un supermarket din Marea Britanie, la scurt timp după ce a revenit din vacanță, s-a prăbușit.
Aceasta se întorsese în Anglia de 48 de ore, după nouă luni petrecute în Galapagos.

Mollie a început să aibă vărsături și a căzut, în incinta magazinului. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul Airedale, din Steeton, iar medicii au descoperit o tumoare de 15 cm, pe inimă și pe plămâni.

Tânăra ar fi vrut să fie mamă

Diagnosticul primit a fost de limfom non-Hodgkin în stadiul patru, limfomul fiind cancerul sistemului limfatic.

„Cea mai proastă veste din viața mea, nici măcar nu pot explica cum m-am simțit acum. Nici până în ziua de azi nu pot să înțeleg: [când mi s-a spus] țipam la mama mea despre planurile mele de viitor, despre cum vreau să fiu mamă și să mă căsătoresc, tot ce puteam face era să mă uit la perete și să plâng și să țip”, a declarat aceasta, conform Daily Mail.

Ședințele de chimioterapie au fost începute pe data de 21 februarie, dar, din cauza faptului că boala este într-un stadiu avansat, nu s-a putut efectua procesul de criogenizare- conservare a materialului biologic prin răcire la temperaturi foarte scăzute.

Prin intermediul unei injecții care i-a fost administrată de către medici, acesteia i s-a indus menopauza timpurie, în speranța că va reuși, la momentul potrivit, să rămână însărcinată.

Tânăra a declarat că aceasta a fost „ cea mai rea parte pentru mine, pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu mamă”.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *