Deea Maxer, atac la adresa fostului soț, Dinu. Mesajul transmis de vedetă: „Să dormi în același pat nu înseamnă că ești apropiat”

Cu toate că atât Deea, cât și Dinu Maxer susțin că au decis de comun acord să divorțeze și totul s-a terminat fără discuții, vedeta a postat un mesaj care a indus multă lume în eroare. În mod indirect, fosta soție a artistului face referire la problemele din cuplu.

Divorțul dintre Deea și Dinu Maxer a stârnit mai multe controverse, mai ales că păreau că sunt mai fericiți ca niciodată.

Cu toate că au spus că s-au înțeles în privința separării, vedeta a postat un nou mesaj la adresa fostului soț, ca urmare a declarațiilor făcute de Dinu în urmă cu câteva zile.

Deea Maxer, mesaj la adresa fostului soț, Dinu

Pe Instagram, vedeta a distribuit pe Stories un videoclip care a indus pe multă lume în eroare. În cadrul unei emisiuni TV, Dinu Maxer a lăsat să se înțeleagă faptul că, în ultima perioadă, iubirea dintre ei nu mai era la fel de puternică și că încet, dar sigur, s-au îndreptat către divorț.

Ba mai mult, prin acest videoclip, Deea Maxer a mai dat de bănuit că fostul său soț nu ar fi înțeles-o și că de aceea, au ajuns inevitabil, la separare.

„Să dormi cu cineva în același pat nu înseamnă că ești apropiat. Să trăiești în aceeași casă cu cineva nu înseamnă că ești apropiat. Singurul lucru care ajută să fii aproape de cineva este atunci când te simți în siguranță și poți să te deschizi atunci când te simți văzut, apreciat și înțeles în momentele cele mai vulnerabile. Dacă poți să faci asta, atunci lucrurile vor merge. Dacă nu, nu poți schimba asta într-un moment, pentru că ați fost meniți să fiți împreună”, scrie în videoclipul postat de Deea Maxer.

Mesajul Deei Maxer vine ca urmare a declarațiilor făcute de Dinu

Se pare că Deea nu a trecut cu vederea mărturisirile făcute de fostul soț, asta pentru că artistul sublinia problemele din cuplu.

La acel moment, Dinu spunea că relația a început să scârțâie imediat după ce a venit pe lume fiica lor, Maysa.

„Poți să te duci și cu gândul la viața intimă, iubirea, a suferit și a început să sufere, pentru că prima dată cuvântul divorț a fost rostit pe 15 august 2022, când am realizat, mai mult Deea decât mine, că relația s-a transformat în una banală, platonică”, spunea Dinu Maxer, în cadrul unei emisiuni TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*