Strigăte de durere după tragedia de pe Mureș: „De ce mi i-ai luat Doamne pe amândoi, cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva?”

Alina și-a văzut propria moarte cu ochii, s-a zbătut să-și salveze copilul și s-a rugat ca soțul ei Eduard Iulian Buzura și ceilalți să fie găsiți în viață. Acum tot ce i-a rămas este să își strige durerea.

Alina Luca din Semlac, județul Arad și-a găsit puterea să vorbească după ore de așteptate și lacrimi de durere.

„De ce mi i-ai luat Doamne pe amândoi, cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva…nu voi putea trăi niciodată fără ei doi….ai mai lăsat și un copil fără tată, de ce mă în halul ăsta la încercare..trebuia să fie cel mai frumos an și l-ai transformat într-un coșmar din care nu ne putem trezi. Vă voi iubi mereu”, este mesajul tinerei.

În apele Mureșului încă se caută și cumnatul ei și copiii, iar fiecare oră care a trecut de la tragicul eveniment speranțele au scăzut că cei din apă mai sunt în viață.

S-a scris chiar și o poezie despre răsturnarea bărcii de la Periam Port:

Ceasul rău aici se-așterne,
La o margine de sat,
În dreptul unei terase,
O barcă s-a răsturnat.

Cântec, joc, lume voioasă,
De îndată s-au oprit,
Când din apa rece, seara,
Țipetele au pornit.

Tragic pentru cei de-aici,
Ce priveau cu disperare,
Cum neputincioși fiind,
Pan’ la ultima suflare.

Mureș cu ape învolburate,
Ce străbați câmpii și lunci,
Te-ai gândit c-aici la Periam,
Barca tu să o scufunzi.

Milă nu ți-a fost puțin,
Ca să curmi viață de prunc,
Și alte patru persoane,
Tu să le iei în adânc.

Mureș, ce putere ai?
Să răpești sute de vieți,
Fără să dai socoteală,
Că odată ai să seci.

Mureș apă curgătoare,
Strigă suflete din tine,
Că-ntr-o seară-așa frumoasă,
Ai distrus tu o familie.

Mulți pe marginea ta, Mureș,
Stau privind mai îngroziți,
Poate din a tale ape,
Ies cumva cei dispăruți.

(B.A.F. – 01.05.2023)

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți cei care Mureșul(râul) i-a răpit de lângă cei dragi!

Amintim că din cei 12 câți se aflau pe barcă, un copil a murit, iar alte patru persoane (doi copii și doi adulți) sunt de negăsit.

Luni seara, la ora 19.00, echipajele de scafandri s-au retras la bază, iar trei echipe de căutare-salvare din cadrul ISU TIMIȘ și înca trei echipe din cadrul ISU ARAD au continuat misiunea la suprafață pe tot parcursul nopții.

Căutările au fost reluate marți dimineață, în jurul orei 8.00, cu forțe și mijloace din fiecare subunitate de intervenție. În căutarea lor a fost solicitat și elicopterul SMURD.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *