O tânără de 15 ani din Vrancea a murit după ce a avut dificultăți de respirație din cauza sângerării din nas. Ce a făcut înainte de sosirea ambulanței?

Conform unui comunicat transmis de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea și citat de presa locală, astăzi, la ora 10:47, au primit o solicitare pentru o adolescentă de 15 ani din localitatea Bălești care suferea de epistaxis (sângerare nazală). Un echipaj SAJ de urgență tip B2 cu asistent din Substația Nănești a fost trimis la locul solicitării, împreună cu medicul de familie din localitate. În momentul sosirii primului echipaj de urgență, pacienta era inconștientă și a fost constatat că se afla în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare avansate, inclusiv după sosirea unui al doilea echipaj SAJ de urgență tip C2 cu medic, însă toate eforturile au fost în zadar, iar pacienta a fost declarată decedată.

Conform informațiilor furnizate de Monitorul de Vrancea, adolescenta a început să se simtă rău în locuința sa și a reușit să iasă afară înainte de sosirea ambulanței. Cauza sângerării nazale care a dus la decesul ei nu este cunoscută încă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, la ora 11:33 a fost primit un apel prin numărul de urgență 112 despre starea de inconștiență a unei minore de 16 ani din comuna Bălești. La fața locului, împreună cu personalul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, s-a deplasat și un echipaj de poliție, însă, din păcate, adolescenta a fost declarată decedată.

Poliția a deschis un dosar penal în vederea stabilirii circumstanțelor în care a avut loc decesul și pentru luarea măsurilor legale necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *