O femeie s-a aruncat de la etaj împreună cu copiii de 2 și 3 ani. Mesajul transmis soțului

O femeie din Botoșani a ales un mod cumplit de a-și pune capăt zilelor, aruncându-se de pe geam alături de cei doi copii ai săi, de 2 și 3 ani.

Femeia se afla la etajul 1 al unui hotel din Botoșani. Fără a se cunoaște motivele acestui gest, martorii spun că femeia s-a aruncat de pe balcon în timp ce își ținea în brațe cei doi copii, cu vârsta de 2 și 3 ani. Paradoxal, femeia le-a spus pompierilor că nu a vrut nicio clipă să le facă rău celor mici.

O femeie s-a aruncat de la etaj împreună cu copiii de 2 și 3 ani

”La data de 20.08.2023, IPJ Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, şi ameninţă că se va sinucide”, au transmis anchetatorii. Din nefericire, copilul în vârstă de 2 ani a decedat, iar cel de 3 ani e în comă într-un spital din Iași.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Potrivit Monitorul de Botoșani, femeia în vârstă de 23 de ani, originară din Albești, a luat un microbuz alături de cei doi copii ai săi, Vladimir și Gabriel. Ajunsă în Botoșani, s-a cazat la un hotel și s-a aruncat de pe geam. Cei doi copii dormeau, moment în care femeia i-a luat în brațe și a decis să-și pună capăt zilelor.

Doar că, a aterizat pe un acoperiș, însă cei doi copii au fost scăpați pe beton. Cel care a auzit zgomotul produs a fost paznicul hotelului, cel care a sunat la 112. Înainte de a comite acest gest femeia i-ar fi transmis soțului său, plecat la București, un mesaj de adio.

După mai multe runde de negocieri, femeia a fost prinsă și va fi internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Botoșani. Potrivit News.ro, pompierii nu au avut treabă ușoară pentru că femeia prezenta semne clare că dorește să se sinucidă. În cele din urmă a fost curmată doar viața unui copil, în timp ce al doilea e în comă și are șanse reduse de supraviețuire. În tot acest timp, tatăl aflat în București spune că nu înțelege ce a pățit soția sa.

“A fost o intervenţie la care a trebuit să aşteptăm un moment prielnic pentru a interveni. Împreună cu colegii mei am stabilit un binom de salvare. Am fost tot timpul asigurat şi, la semnalul inspectorului şef am intervenit şi am reuşit să prind persoana. Am deschis uşa, am îndepărtat tot mobilierul din cameră şi am aşteptat momentul prielnic pentru a interveni. Exista şi pericolul să se arunce. Eu am intervenit cât de repede am putut”, a declarat reprezentantul pompierilor, Ionuţ Honciucc.

Un caz similar, la fel de șocant, se petrecea în New York, Statele Unite ale Americii, în urmă cu două săptămâni. Aici, o femeie, medic oncolog cunoscut în New York, și-a împușcat bebelușul după care s-a sinucis. Familia și prietenii nu înțeleg nimic, mai ales că medicul primise un premiu pentru compasiunea de care a dat dovadă în relația cu pacienții.

Medicul Krystal Cascetta avea doar 40 de ani și a murit prin împușcare. ”Din primele cercetări a reieșit că, în jurul orei 7:00 dimineața, Krystal Cascetta a intrat în camera copilului ei, l-a împușcat, apoi s-a sinucis. Ancheta vizează fapte de crimă urmată de sinucidere”, anunța Poliția.

Femeia locuia într-o casă de 1 milion de dolari alături de soțul său, Tim Talty, iar copilul s-ar fi născut cândva în martie. ”Oamenii apropiați de Krystal vă vor spune că era în ADN-ul ei să fie medic. Chiar Krystal vă va spune că își dorea să fie medic de când își amintește, chiar și în copilărie putea fi găsită pansându-și păpușile cu tifon. Când Krystal era în clasa a VIII-a, cea mai bună prietenă a mamei ei a murit de cancer la sân. Acest eveniment care i-a schimbat viața a ajutat-o ​​pe Krystal să decidă că oncologia va fi specialitatea ei”, au transmis apropiații familiei.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *