Unele Bancnote nu vor mai fi primite de niciun magazin din România

Imagine

Banca Națională a României a anunțat recent că anumite bancnote aflate în circulație pe piața românească nu vor mai putea fi folosite în tranzacții. Românii care dețin astfel de bancnote în portofele sunt sfătuiți să le înlocuiască cât mai curând.
Până acum, bancnotele deteriorate (rupte, lipite, decolorate sau cu colțuri lipsă) erau acceptate de magazine în tranzacții. Însă, în prezent, comercianții au dreptul să refuze aceste bancnote. Nu există însă motive de panică, deoarece bancnotele deteriorate pot fi schimbate la sucursalele Băncii Naționale a României, cu condiția ca acestea să conțină toate elementele de identificare. Dacă o parte semnificativă din bancnotă lipsește, aceasta nu poate fi schimbată nici măcar la Banca Națională.

Potrivit Băncii Naționale a României, în categoria bancnotelor deteriorate ce pot fi schimbate, se regăsesc: bancnotele cărora le lipsește maximum 40% din suprafață, cele rupte și lipite, cele care s-au micșorat din cauza expunerii la căldură, cele arse în proporție de maximum 40%, cele mâzgălite sau scrise, și cele pătate de cerneală.

Banca Națională a României a oferit detalii despre condițiile în care bancnotele deteriorate se pot schimba și plăti cu 100% din valoarea nominală. Acestea trebuie să aibă un element de identificare complet și lizibil și să prezinte minimum 60% din suprafață în cazul bancnotelor reconstituite prin lipire.

În concluzie, românii sunt sfătuiți să verifice bancnotele pe care le dețin și să le schimbe la sucursalele Băncii Naționale a României dacă se încadrează în categoria bancnotelor deteriorate care nu mai pot fi utilizate în tranzacții.

Motivul pentru care Vulpița și Viorel Stegaru s-au despărțit. Ce poze indecente a găsit Viorel

Imagine

De curând, Viorel Stegaru a anunțat că nu mai este împreună cu Vulpița și că au decis să meargă pe drumuri separate. Se pare că neînțelegerile dintre cei doi au continuat și după ce au plecat la Blăgești, acolo unde Vulpița a fost nevoită să revină la viața simplă.

Povestea de dragoste atât de urmărită dintre Vulpița și Viorel Stegaru s-a terminat, atunci când nimeni nu se aștepta.

După ce au devenit celebri, cei doi s-au întors în Blăgești, Vaslui, acolo unde soacra Vulpiței nu ar fi fost deloc „blândă” cu nora ei.

Motivul pentru care Vulpița și Viorel Stegaru au ajuns la despărțire

De la dragoste la ură nu mai este decât un pas, spune un vechi proverb. Zicala se aplică și în cazul Vulpiței și al lui Viorel Stegaru.

Bărbatul a anunțat că s-a despărțit de mama copiilor săi. Se pare că între ei au apărut mai multe neînțelegeri, după ce Veronica a revenit la vechile obiceiuri care au făcut-o celebră.

Mai exact, Vulpița ar fi trimis mai multe imagini indecente unor bărbați, iar Viorel Stegaru a văzut acele conversații.

De aici și până la despărțire nu a fost decât un pas. Sătul să treacă peste nenumăratele episoade de acest fel, bărbatul a decis să pună punct relației și să se ocupe de cei doi copii singur, în casa părinților săi.

Copiii au rămas în grija lui Viorel Stegaru

Probabil vă amințiti de acuzațiile pe care i le aducea soacra Vulpiței nurorii sale. Ei bine, de când au plecat de la București, lucrurile nu s-ar fi schimbat deloc, din contră. Veronica nu s-ar fi îngrijit de copii, ceea ce a stârnit furia soacrei, deja supărată că toată lumea îi știe din sat.

Ba mai mult, potrivit unor surse apropiate celor doi, între cei doi ar fi apărut și o situație neașteptată, mai exact, Vulpița ar fi fost dată afară din locuință, după ce Viorel a aflat că soția sa vorbește cu alți bărbați și că le trimite poze indecente.

Prin urmare, Viorel Stegaru a decis să se ocupe singur de copii și ar fi alungat-o pe Vulpița din casă, iar ea ar fi ajuns, din nou, în casa părinților săi, care nu ar fi primit-o cu brațele deschise.